Postări populare

luni, 17 ianuarie 2011

Ingrijirea pestilor

Achizitiile de pesti
Nu cumparati pesti bolnavi in speranta ca ii veti vindeca.
Nu cumparati niciodata un peste aparent sanatos dintr-un bazin cu pesti morti.
In calitate de incepator, este bine sa nu cumparati specii rare.
Nu cumparati pesti tineri fara a lua in considerare dimensiunile lor cand ajung la varsta adulta.
Nu puneti pestii proaspat achizitionati direct in bazinul dumneavoastra!
Pestii se pot adapta la schimbari ale pH-ului de ordinul a cinci zecimi. Un salt de doua puncte insa, ar putea fi fatal.De multe ori pesti perfect sanatosi mor cand sunt mutati in bazine cu o mare diferenta de pH.
De aceea se procedeaza in felul urmator: mai intai se lasa sa pluteasca in bazin punga cu pesti 10-15 minute (pentru egalizarea temperaturilor); apoi se amesteca treptat apa de transport cu cea din acvariul de destinatie, dupa care sunt introdusi definitiv in acvariu.


Bazinul
Nu trebuie amplasat pe pervazul unei ferestre, deoarece excesul de lumina va avea efecte negative, descrise in amanunt la capitolul Iluminatul.

Decorul si substratul
Nu puneti melci si scoici ca decor (durizeaza apa). Nu folositi nisip calcaros decat pentru acvariile cu pesti care necesita un astfel de nisip (cichlide africane). Cum testati nisipul vedeti in sectiunea Substratul.
Nu folositi pietris colorat artificial - creeaza un aspect artificial si poate fi si nociv.


Incalzitorul
Nu -l porniti decat daca este scufundat in apa (atentie! unele modele nu functioneaza complet scufundate), deoarece se incalzeste foarte repede daca este scos din apa. In acest caz va puteti arde degetele, iar daca il scapati, poate exploda!

Apa
Nu schimbati brusc calitatile apei.
Niciodata nu se schimba toata apa din acvariu. 
Nu se va inlocui niciodata mai mult de 1/2 din volumul acvariului. Daca nu se procedeaza astfel, se poate ajunge pana la moartea pestilor si a plantelor. Se recomanda schimbarea a 25% din apa.
Daca folositi apa de ploaie ca sursa de apa, asigurati-va ca locul de colectare este curat.


Lumina
Nu porniti sau stingeti lumina brusc, fiindca streseaza pestii. (de exemplu discusii care depun sunt foarte speriosi). Aprinderea luminii se face daca se poate gradual (intai lumina trebuie sa patrunda in camera, apoi se aprinde la pesti).
Nu folositi accesorii nerezistente la apa.

Hranire
Nu spraalimentati pestii.
Nu va fixati pe un singur tip de dieta (majoritatea incepatorilor isi chinuie pestii hranindu-i doar cu purici de balta uscati).
Nu neglijati speciile nocturne.
Nu uitati sa spalati viermii tubifex inainte de hranire.

Inmultire
Asigurati-va ca perechea nu are defecte fizice.
Temperatura si decorul trebuie sa se potriveasca cu cerintele speciei.
Nu deranjati pestii cand depun (eventual acoperiti geamul frontal).
Protejati ouale/puii de parintii flamanzi si alte specii predatoare.
Nu inmultiti pestii la intamplare; pastrati culorile pure.
Verificati filtrul regulat: oua fertilizate pot fi atrase in cutia acestuia si pot chiar ecloza acolo.

Plante
Nu achizitionati plante pentru un bazin cu pesti care in mediul natural nu au plante: le vor devora / dezradacina (chiar daca numai in periodele de reproducere).
Nu cumparati plante daca sunt: pline de alge (cu urme de alge), palide, in putrefactie si nici daca nu cunoasteti necesitatile acestora. Unele plante au nevoie de temperaturi mai inalte, altele de apa rece - rezultand evident ca nu vor supravietui impreuna in acelasi bazin.
Nu uitati sa adaugati substante nutritive pentru plante.

Sanatate
Nu cumparati decat pesti compatibili si sanatosi.
Nu introduceti imediat noile achizitii: tineti-le in carantina mai intai.
Nu tratati pestii brutal: transportul si manipularea trebuie sa se faca cu cea mai mare atentie.
Nu supraalimentati pestii. Resturile (mai ales daca se foloseste hrana de casa) pot provoca boli. De aceea trebuie indepartate dupa ce pestii nu se mai hranesc.
Nu lasati pestii bolnavi la un loc cu cei sanatosi; trebuie mutati imediat intr-un acvariu-spital.
Nu folositi plasele cu care ati mutat pesti bolnavi inainte de a le dezinfecta.
Nu lasati metale in apa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu